Arhitectura

Trecerea ireversibila a timpului lasa mereu marturii in viata popoarelor, marturii ce nu isi pierd niciodata stralucirea si devin simboluri ale culturii si civilizatiei acestora. Caracterizate de unicitate, uneori extravaganta, dar si de aerul de poveste dat de marii arhitecti ai vremii, castelele vor ramane intotdeauna edificiile care ne vor aminti de istoria noastra ca popor, de vietile tumultoase ale stramosilor nostrii, de dorintele lor dar si recunostinta pe care o datoram acestora. Inconjurat de verdele salbatic al padurilor Sinaiei, Castelul Peles reprezinta pentru romani un arc peste timp, spre stralucirea artistilor secolului al XIX-lea, spre traditiile fastuase ale regalitatii, spre simbolurile si reperele vremii. Pe departe simbol al regalitatii in Romania, castelul dainuie de mai bine de 100 de ani peste istoria poporului roman, fiind martorul razboiului dar si al pacii, al belsugului dar si al tristetii, al momentelor marcante in evolutia unei tari. Pe o suprafata construita de 3200 metrii patrati, castelul poate fi lesne asemanat cu unul de poveste, doar ca valoarea sa istorica si artistica il inalta si mai sus pe podiumul Europei, fiind considerat unul dintre cele mai importante monumente din a doua jumatate a secolului XIX de pe continent. Caracterul unicat al castelului mai e dat si de progresul tehnologic care a avut loc intre zidurile sale: a fost primul castel electrificat in intregime, din Europa, detinand o uzina electrica proprie pe malul raului Peles, totodata fiind singura cladire de la sfarsitul secolului al XIX-lea dotata cu lift, aspirator, incalzire centrala si plafon mobil, deasupra holului de onoare, actionat de un motor electric, toate aceste functionale pana in prezent.
„Este demn de remarcat ca de la inceput, Regele Carol I a impus cele mai moderne dotari tehnice ale timpului: incalzirea prin calorifere cu aer cald (semineele pastrandu-se doar ca décor), bai cu instalatii de ultima ora, ascensor, telefon, aspiratoare de praf si nu in ultimul rand electricitate furnizata de uzina electrica de pe malul raului Peles. Acest castel a fost primul din Europa electrificat in intregime. Interioarele au fost decorate si mobilate nu numai in stilul neo-Renasterii germane, dar si in cele ale neo-Renasterii italiene si engleze, rococo-ului, barocului german sau austriac, precum si in stilul turcesc si hispano-maur. Mare iubitoare de arta, familia regala romana a strans intre zidurile resedintei sale de vara una dintre cele mai importante colectii de tablouri din Europa acelei vremi, insumand aproape 2000 de picture si gravure semnate de Rembrandt, El Greco, Rafael Sanzio, Correggio, Murillo, Velasquez, Tizian, Zurbaran, Van Dyck, Bruegel, Tiepolo, Luis David, etc”. – date preluate din brosura „Sinaia. Povestea unui oras”. Editura Galion 2003
Construit cu rol de resedinta de vara al familiei regale, contururile castelului au inceput sa se prefigureze, atat pe verticala cat si pe orizontala, imediat dupa 1875, sub atenta observatie a regelui Carol I, care l-a dorit a fi ‘leagan al dinastiei’ si totodata simbol al Romaniei Independente si moderne. In acest scop, cucerit de frumusetile Vaii Prahovei, regele va finanta mare parte din costurile construirii castelului, avand mare grija ca cei mai de seama arhitecti ai vremii sa participe la elaborarea planurilor. Initial, aceasta i-a fost incredintata arhitectului Wilhelm von Doderer, iar mai apoi preluata de Johannes Schultz & Karel Liman.

Arhitecti

Wilhelm von Doderer (1825-1900) a studiat la facultatile de arhitectura din Sttutgart si Berlin, iar in 1862 a lucrat la planurile cladirii Arsenalului din capitala austriaca, ca membru al biroului renumitilor arhitecti Van der Null si Sickardsburg. Mai tarziu, in calitate de arhitect liber profesionist, a realizat planurile pentru sediul Marelui Stat Major de la Viena si pentru complexul balnear de la Baile Herculane, iar in 1872, Administratia Casei Princiare romane l-a angajat in realizarea planurilor pentru viitoarea resedinta de vara a Casei Regale – Castelul Peles. Primul proiect expus regelui prezenta Pelesul ca fiind inspirat de arhitectura castelelor de pe Valea Loarei, in stilul renasterii franceze, insa acesta nu satisface dorintele monarhului. Asadar Doderer lucreaza si la cel de-al doilea proiect, inspirat de aceasta data de edificiile vieneze de pe Ringstrasse, insa nici acest proiect nu este pe placul suveranului, mai ales din cauza cheltuielilor uriase pe care le presupune. Un al treilea proiect, mult simplificat, respins si el de rege, face ca in 1876 renumitul arhitect sa se retraga din cursa, iar conducerea santierului sa fie incredintata unui alt arhitect de renume – Johannes Schulz.
carl-wilhelm-von-doderer
Carl Wilhelm von Doderer. Wikipedia.
wihelm-von-doderer-doilea-proiect-castleul-peles
Cel de-al doilea proiect pentru Castelul Peles. Slideshare.
Johannes Schulz (1879 – 1883) a fost implicat in procesul de construire a castelului inca din 1873, cu rol de diriginte de santier, insa odata cu retragerea lui Doderer, devine arhitect sef pana in anul 1883. Proiectul propus de el, care de acesta data va fi pe placul lui Carol I, este inspirat din stilul clasic European dar si eleganta stilului Italian si a Renascentismulu German. Aspectul de chalet elvetian al viitorului castel regal este atat de mult pe placul regelui si totodata se incadreaza si in bugetul pe care il are acesta la dispozitie, incat in 1879 constructia cladirii compusa din doua etaje incepe. Schulz a propus un stil preponderent neorenascentist german, exceptie facand doar doua incaperi: Salonul Turcesc si Budoir-ul neorococo al Regienei Elisabeta, Stilul adoptat nu a fost unul intamplator, si nici impus neaparat de moda anilor, ci mai degraba a reflectat convingerile estetice ale lui Carol I, care a vrut cuprinse intre zidurile castelului sau atat confortul, esteticul, cat si progresul tehnologic. Émile André Lecomte du Noüy (1844-1914) discipol al celebrului arhitect francez Violet Le Duc, proiecteaza la 1990 Sala Maura, construita in locul terasei de pe aripa de sud, contribuind insa si la multe alte transformari de amploare ale castelului timp de 2 ani. Karen Liman (1860? – 1928) a studiat arhitectura la facultatile din Praga si Munchen, iar dupa finalizarea studiilor, a participat la realizarea planurilor palatului Albert Rotschild din Viena, alaturi de firma Fellner und Helmer, si a realizat planurile castelului familiei princiare de Hohenlohe de la Javorino, in Slovacia. Incepand cu 1884 a lucrat ca arhitect restaurator in cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice de la Bucuresti, dupa care, in 1896 a devenit seful biroului de arhitectura al resedintei regale de la Sinaia. A realizat planurile de constructie ale Pelisorului, a Grajdurilor Regale de pe Furnica, dar si de transformare a altor edificii anexe castelului: Ecomatul si Corpul de Garda, iar dupa 1920 a efectuat lucrarile de amenajare si restaurare la Castelul Bran. Tot sub conducerea sa, intre 1895-1897 au fost amenajate Capela Reginei Elisabeta, apartamentele principeselor de Wied si Hohenzollern si Mezaninul. Incepand cu 1903 proiecteaza Sala mica de muzica, Sala de concerte, Galeria de marmura, Baia Reginei, camera doamnei Mavrogheni si apartamentele oaspetilor din aripa de nord a castelului. La 1906 au loc modificari ale Salii de Teatru de la Parter, care este adaptata si proiectiilor cinematografice odata cu amenajarea cabinei de proiectie. Reamenajarea Salii vechi de muzica, Salii Florentine si Salii Coloanelor are loc incepand cu 1907, tot atunci extinzandu-se Sufrageria Regala. Apartamentul Imperial, Apartamentul principilor mostenitori si Apartamentul primului ministru sunt de asemeni construite sub indrumarea lui Liman, iar dupa 1908 este definitivata constructia Salii de arme si a Salii Florentine. Dupa finalizarea acestora, Liman incepe lucrarile exterioare, asa ca la 1906 este inaltat turnul central al castelului, sunt amenajate terasele exterioare.Cea de-a doua curte interioara este transformata in Holul de Onoare intre 1907 si 1911. Dupa 1911 atentia arhitectului se indreapa si spre amenajarea terasei exterioare cu busturi de imparati romani. In linii mari, Liman s-a apropiat cel mai mult de ideile initiale ale regelui cu privire la arhitectura castelului, reusind o imbiare de success a stilului neorensacentist german cu cel italian la exterior si o combinare a mai multor neostiluri la interior unde a reusit realizarea unuia dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din Romania. Jean Ernest (1875 – 1950?) a fost colaboratorul lui Liman pana in 1911, iar dupa 1920 s-a ocupat de intretinerea edificiilor regale de pe Valea Pelesului, a realizat Pavilionul de Garda precum si alte proiecte de reamenajare in castel, pana in 1948.

Decoratori

Bernhard Ludwig – fiul din Viena (1866 – 1939) absolvent al facultatii de arhitectura din Viena, a fost principalul decorator al Pelesulu intre 1866 – 1939i, pe departe cea mai importanta incapere pe care si-a lasat amprenta fiind Holului de Onoare – un model al Salii Fredenhagen a Palatului Camerei de Comert din Lübeck. Impreuna cu Liman colaboreaza la decorarea Salii Consiliilor spre 1914, fiind totodata autorul majoritatii ansamblurilor decorative din castel, pastrate pana astazi: Apartamentul Imperial, Apartamentul Principilor mostenitori, Apartamentul principeselor de Hohenzollern si de Wied, Camera de oaspeti dar si Atelierul de pictura al Reginei Elisabeta.
holul-de-onoare
Holul de Onoare. Sursa: casisicalatorii.ro.
camera-de-oaspeti
Camera de Oaspeti. Sursa: Business24.
atelierul-de-pictura
Atelierul de Pictura. Sursa: Bistro Margot.
J. D. Heymann din Hamburg a fost principalul decorator al Cabinetului de lucru al Regelui, Bibliotecii si Dormitorului cuplului Regal dar a realizat, in prima faza a constructiilor, si principalele decoratiuni din castel, de la mobilierul fix la cel mobil, decoratiunile din lemn dar si cele textile si seminee. Astazi se pot regasi, cu mici modificari, decorurile initiale in Cabinetul de lucru a Regelui dar si in Biblioteca acestuia.
cabinetul-de-lucru
Cabinetul de Lucru. Sursa: peles.weebly.com.
biblioteca-regala
Biblioteca Regala. Sursa: Imperial Transilvania.
August Bembé din Mainz a participat, pana in 1883, la decorarea principalelor incaperi de primire precum Sufrageria, Marele Salon, Sala de teatru, Sala veche de muzica si apartamentele oaspetilor. A reprezentat totodata si unul dintre principalii furnizori de obiecte de arta decorativa pentru castel.
sala-florentina-marele-salon
Marele Salon (Sala Florentina). Sursa: fatanevazutaalumii.ro.
sala-de-teatru
Sala de Teatru. Sursa: lecturirecenzate.ro.
J. Dollitschek arhitect si decorator din Viena este demn de mentionat la capitolul decorare, intre 1883 si pana in 1914 lucrand constant la realizarea decorurilor si furnizarea obiectelor de arta pentru castel. Anton Pössenbacher din München a fost creator de decoratiuni si piese de mobilier. L. Bernheimer, din München, furnizor de decoratiuni interioare, mobilier si covoare orientale. A. Zwölfer, E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth au fost responsabili cu realizarea schitelor color ale vitraliilor din castel, care au fost mai apoi lucrate de patruzeci de artisti si tehnicieni timp de trei ani. Celebrele firme precum Odiot din Paris, Eduard Wollenweber din München si Paul Telge din Berlin, impreuna cu magazinul Josef Resch din Paris au furnizat produsele de orfevrarie, bijuteri si alte obiecte de arta decorativa din castel.

Etapele de construire si decorare

Desi, in prima faza, rezultatele comisiei de specialitate insarcinata de monarhul Carol I sa sondeze terenul din Sinaia pentru a stabili daca este sau nu posibila construirea unui castel au fost pozitive ( in zona regasindu-se cu precadere principalele materiale necesare constructiei proiectate de catre Schulz, precum lemnul, piatra, varul, nisipul, pamantul galben, si altele) elementele capricioase ale naturii s-au impotrivit parca fortei umane, ca si in balada Mesterului Manole. Dupa cum Regina Elisabeta scria in memoriile sale, prezenta multitudinii de izvoare subterane au ingreunat inceperea constructiei si au amanat ceremonia de punere a pietrei de temelie pentru anul 1875: “Oamenii isi inchipuiau ca vor fi mai puternici decat toate paraiasele intaratate si incepura a sapa la temelii. In timpul zilei izvoarele erau cuminti, nu se misca unul, puteau lucra, dar cum se inopta, Pelesul da semnalul din fundul vaii si toate paraiasele isi dadeau incet cuvantul de ordine si porneau la asalt ca un singur om. In cateva ceasuri toate se stricau si trebuia sa inceapa iar de la capat.”. Totusi, odata cu captarea izvoarelor intr-o retea de drenuri si rezolvarea problemelor cauzate de alunecarile de teren, s-a putut incepe construirea propiu-zisa, la care au luat parte , asa cum aflam din notele personale ale Reginei , peste 300 de mesteri din toate zonele Europei “Italieni zidari, Romani pentru terasamente, tigani salahori. Albanezii si Grecii lucrau in cariere, Nemtii si Ungurii dulgheri. Turcii ardeau caramida. Au fost maestrii Polonezi si cioplitori in piatra Cehi. Francezii desenau, Englezii masurau, astfel ca pe santier se intalneau sute de costume nationale si se vorbeau patru-spre-zece limbi; se canta, se injura si se certa in toate dialectele si pe toate tonurile; era un amestec nostim si zgomotos de oameni, de cai, de boi si de bivoli. (…) Cat despre rege, el era totdeauna pe schelele cele mai inalte si dirija in persoana lucrarile (…) Nu indraznesc sa spun ca ma suiam si eu din cand in cand, dar numai de placere ca ma facusem bine de o boala de picioare si ca ma puteam sluji cu ele, si ma coboram repede, pentru ca sa pot sta de vorba cu batranul meu prieten Pelesul”. La 1875 10/22 august are loc, cu tot fastul cuvenit, punerea pietrei de temelie a Pelesului, care devine un ideal pentru Rege: “Astazi, duminica la 10 august 1875, noi Carol de Hohenzollern, Domn al Romanilor in al treizeci si saselea an al nasterii Noastre, dimpreuna cu Elisabeta Doamna, scumpa noastra sotie si cu ajutorul Celui Atotputernic, am pus temelia Castelului Peles pe mosia noastra Piatra-Arsa, fiind presedinte al Consiliului de ministri, D. Lascar-Catargiu, presedinte al Senatului, I.P.S.S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, si presedinte al Adunarii Deputatilor principele Dumitru Ghica, iar Staret al Sf. Manastiri Sinaia S.S. Arhimandritul Onofrei. In acelasi an s-a inceput si constructiunea drumului de fier, care va lega orasul Ploiesti cu Brasovul, prin Valea Prahovei. Drept care am subscris aceasta spre a Noastra pomenire in vremurile viitoare. (…) Sa se ridice acest castel si sa fie terminat, pentru a putea deveni leaganul Dinastiei mele, al Dinastiei nationale”. Dupa cum traditia o cerea, au fost zidite in temelia castelului actul de fundatie si actul de constructie impreuna cu monede inscriptionate cu chipul lui Carol I – ca simbol al autonomiei si neatarnarii Romaniei. Doi ani mai tarziu, odata cu izbucnirea Razboiului de Independenta, se intrerup lucrarile pana in primavara anului 1879, iar in 1883 se finalizeaza prima etapa a constructiei care, se estima la acea vreme, costase 6.5 milioane lei-aur. Cu toate aceste a amenajarile interioare dureaza pana in 1914. In ceea ce priveste imprejurimile castelului, publicistul si istoricul de arta Léo Bachelin martursea: „pajistea ce [se] formeaza acolo [de-a lungul Pelesului] parea pregatita intr-adins pentru un palat fermecat destul de singuratic spre a fi pe veci o retragere in mijlocul naturii, destul de larga spre a fi buna pentru un castel regal cu dependintele si parcul sau. De aceea in valea aceasta romantica inchisa de o parte de Prahova printr-un colt natural al Muntelui si inconjurata in chip grandios catre fund de varfurile stancoase ale Bucegilor, hotari Regele sa-si ridice castelul caruia ii dete numele torentului, creatorul de la inceput al locului unde era sa se ridice resedinta. (…) locul unde e castelul e neindoios unul din cele mai salbatic poetice, cu varfurile inalte imprejurul lui, cu padurile adanci si cu torentul de spuma care curge cu zgomot. Nicaieri nu gasesti aer mai curat si apa mai rece decat in coltul acesta de munte, nicaieri in batrana Europa nu gasesti ca aici o locuinta cu totul moderna ascunsa in umbra nemasuratelor paduri virgine, pe care nu le-a atins nimeni, unde de veacuri brazii uriasi cad de batranete unul peste altul si zac acoperiti de muschi.”. Asadar, intr-un cadru atat de feeric era cu neputinta geneza unui paradis arhitectonic si exterior. Dupa cum era de asteptat, si caracteristicile exterioare ale castelului sunt specifice stilului neorenascentist, intregul parc al casteluli fiind proiectat de catre arhitectul peisagis Knechtel, care a reusit incadrarea perfecta a elementelor specifice italiene cu cele germane ce definesc Pelesul. Despre Knechtel Regina Maria scria in lucrarea „Tara Mea”, Iasi, 1917
„Tot asa de scumpe ca si castelul si comorile de multe feluri erau gradinile pe cari le sadise si padurea dincolo de dansele. Nu era drum pe care sa nu-l fi tras el, nu era o terasa sa nu fi iesit din gandul lui, nu era o fantana pe care el sa n’o fi planuit.”
Inconjurat de sapte terase amenajate in stilul neorenasterii italiene si impodobite cu elemente decorative precum sculpturi din lemn si piatra lucrate de sculptorului italian Romanelli, statui turnate in bronz, coloane, fantani sculptate in piatra, vase oramentale din marmura de Carara, basoreliefuri si picturi exterioare, este imposibil sa nu te simti fermecat de maretia resedintei lui Carol I!